Dumitru, poreclit "Umilinţă", e anti-eroul satului românesc, un "nebun" care îşi cară în spate o vinovăţie despre sursa căreia nu aflăm decât în a doua parte a filmului. Bărbatul şi-a impus să nu vorbească şi a acceptat că rolul său e să fie victima preferată de ceilalţi săteni, care fac şi pe procurori şi pe judecători şi pe călăi şi îl fac de ocară şi de batjocură mereu, ba îl mai şi bat. Numai că aceşti săteni care îl judecă şi pedepsesc aspru pe Dumitru sunt ei înşişi nişte hoţi, criminali şi habotnici fără scrupule. În faţa gloatei de săteni mereu gata de harţă, "Umilinţă" are un singur aliat, pe copilul Marinică. Filmul respiră prin toţi porii ironie şi arată satul sub forma unui Purgatoriu cu pretenţii de Rai, dar unde lucrurile merg ca în Iad. Cătălin Florin Apostol a scris o poveste care să ilustreze viaţa la sat din România aşa cum nu o mai vedem la telefizor, unde ţăranii apar numai la ştirile de la ora cinci pentru crime în familie sau la crâşmă sau la ştirile serioase, despre inundaţii, surpări de teren ori secetă prelungită. Între acest gen de evenimente negative, sătenii nu sunt băgaţi în seamă, iar apa curentă continuă să lipsească, la fel şi canalizarea, asfaltul şi, uneori, curentul electric. Scenariul filmului "Umilinţă" a fost printre cele şase finaliste în 2007 la Concursul Naţional de Scenarii, competiţie organizată de HBO România şi APFR (organizator al Festivalului Internaţional de Film Transilvania).
Post a Comment