Latest Movie :

Headhunters 2011 Online Subtitrat

Headhunters

Roger Brown e un tip aparent bine aranjat, lucrează ca vânător de capete la o firmă multinaţională, are o soţie cu care este căsătorit de şapte ani, Diana, o femeie înaltă, inteligentă şi foarte frumoasă, din categoria celor obişnuite să fie iubite şi care cred că totul li se cuvine, atâta doar că ea îşi doreşte foarte mult un copil dar Roger nu vrea să-i dăruiască unul. Cum cheltuielile sunt mai mari decat câştigurile iar acest trai pe picior mare trebuie întreţinut cumva, Roger se ocupă şi cu furtul operelor de artă cu ajutorul lui Ove Kjikerud, agent de pază la o firmă ce monitorizează video marea majoritate a locuinţelor din Oslo. La deschiderea unei galerii de artă a soţiei sale, Roger face cunoştiinţă cu Clas Greve, căruia îi propune un post de conducere la o firmă pentru care lucra. Când află de la soţia sa că în apartamentul lui Greve din Oslo s-ar afla un tablou al vestitului pictor Rubens intitulat '' Vânătoarea Mistreţului Caledonian '' dispărut încă din timpul celui de al doilea război mondial, priorităţile lui Roger se schimbă imediat, însă în timpul jafului face o descoperire neaşteptată.
  • Titlu: Headhunters - Vânătorii de Capete

  • Producator: Friland

  • Data lansare (Romania): 22 Iunie 2012

  • Perioda filmare: August 2010

  • Buget: 30,300,000 NOK

  • Incasari weekend: 1,690,000 $

  • Incasari totale: 1,152,230 $

  • Site oficial:

  • Share this article :

    Post a Comment

     
    Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
    Copyright © 2011. Filme Online, Filme noi 2014, Filme Subtitrate in Romana - All Rights Reserved
    Template Created by Creating Website Published by Mas Template
    Proudly powered by Blogger